O echipă internațională de cercetători condusă de paleogeneticianul profesor Verena Schünemann a realizat un progres remarcabil în înțelegerea uneia dintre cele mai mortale pandemii din istorie, reconstituind primul genom elvețian al virusului gripal din 1918.
Cercetătorii au utilizat o probă de virus veche de peste 100 de ani, provenită dintr-un specimen fixat în formol din Colecția Medicală a Universității din Zurich. Proba a fost prelevată de la o pacientă de 18 ani care a murit în timpul primului val al pandemiei, în iulie 1918, și care a fost supusă autopsiei.
„Este pentru prima dată când avem acces la un genom gripal din pandemia 1918-1920 în Elveția”, explică profesorul Schünemann. „Acest lucru deschide noi perspective asupra dinamicii adaptării virusului în Europa la începutul pandemiei.”
Analiza genetică a arătat că tulpina elvețiană prezenta deja trei adaptări-cheie la om, care aveau să persiste în populația virală până la finalul pandemiei. Două dintre aceste mutații au făcut ca virusul să fie mai rezistent la o componentă antivirală a sistemului imunitar uman — o barieră esențială împotriva transmiterii virusurilor gripale asemănătoare celor aviare de la animale la oameni.
Spre deosebire de adenovirusuri, care sunt alcătuite din ADN stabil, virusurile gripale își poartă informația genetică sub formă de ARN, care se degradează mult mai rapid. „ARN-ul antic se conservă pe perioade lungi doar în condiții foarte specifice. De aceea am dezvoltat o nouă metodă pentru a ne îmbunătăți capacitatea de a recupera fragmente de ARN vechi din astfel de probe”, explică Christian Urban, primul autor al studiului.
Această cercetare de pionierat demonstrează cum instrumentele avansate de analiză genomică bazate pe inteligență artificială revoluționează înțelegerea agenților patogeni istorici. Studiind caracteristicile genetice care au făcut virusul din 1918 atât de letal, oamenii de știință obțin perspective cruciale pentru prevenirea și gestionarea viitoarelor amenințări pandemice. Noua metodă dezvoltată poate fi acum folosită pentru a reconstrui și alte genomuri ale virusurilor ARN antice, permițând cercetătorilor să verifice autenticitatea fragmentelor de ARN recuperate.
Descoperirile acestui studiu vor fi deosebit de importante pentru abordarea viitoarelor pandemii. „O înțelegere mai bună a dinamicii adaptării virusurilor la oameni pe parcursul unei pandemii, pe termen lung, ne permite să dezvoltăm modele pentru viitoarele pandemii”, subliniază profesorul Schünemann. Această abordare interdisciplinară, care combină tiparele istorico-epidemiologice și cele genetice de transmitere, stabilește o bază solidă, bazată pe dovezi, pentru calcule care ar putea ajuta la prezicerea și atenuarea viitoarelor focare.